din ciclul "la tine cum se vede?" - sau drumul zilnic către birou

nu o sa fie o poveste, dar nici poesis. doar alegorie ploioasă după furtuna de aseară.
după ce am primit harul celor trei de "unu, unu, unu" şi un pa - pa, acompaniat de un dulce legănat din mână, m-am pierdut în lagunele nesfârşite din ochii lor, ochii copiilor.
şi ca să mă trezesc, în intersecţie la diham, căzuse vadim, îl flutura vântul pe trotuar şi un poliţist foarte preocupat îşi nota ceva în agendă. ce am ajuns... să îl pună poliţia comunitară pe vadim la loc.
apoi am călcat pe paşii unui "spiritchaser", am salutat pleroma şi am privit ochii invizibili ai unui eon-Doxomedon. numai preludiu pentru coborârea în lumea ascunsă privirii, un Dante modern şi "concrete", acolo unde limbajul se conjugă la timpul improbabil, singura certitudine fiind ritmul, astral şi ciudat, al inimii mele.
apoi se pierde imaginea, aşa cum se destramă visul dimineaţa, spălat de realitatea brută la care căscăm ochii, nevoiţi fiind să păşim iar în corpurile noastre lunatice.
şi ca prin vis, ceaţă şi spumă, vânt şi furtună, pulbere de lumină aruncată pe cer. ce au slobozit asupră-ne cei mammatus de ieri nu a fost decât un sărut adânc de la EL-EA. iubire

Despre vocea poporului şi campania electorală

se pare că mă repet, dar ce să fac... e campanie electorală şi ca să încep fulminant şi să termin mai ştiu eu cum, azi, pardon, rectific, ieri am fost în parcul Naţional. Pe lângă surpriza imensă de a găsi lacul curat - pentru că citeam săptămâna trecută despre o realitate tristă: lacul din parc era pur şi simplu inundat de mătasea broaştei, privelişte nu tocmai îmbietoare pentru o plimbare cu copilu şi nevasta prin parc. se face că am citit pe relitatea.net cum cetăţeni erau revoltaţi de acest lucru şi mă gândeam: uite cât scandal fac "ăştia" nu ştiu că nu se întâmplă nimic în ţara asta? ei, uite azi am rămas mut când am văzut că există speranţă, încă nu a murit. - am găsit şi staff-ul de campanie care ne-a întâmpinat în dragul şi unicul nostru stil românesc: dă-i lu ăla micu, dă-i lu ăla micu! şi ne-a dat un monstruleţ albastru numai bun pentru fiul meu de 1 an şi 7 luni. acum sincer, dacă nici prichindelul nu l-a băgat în seama...

e trist când eşti mic şi neajutorat, iar viaţa îţi atârnă de nişte bani pe care părinţii nu îi au. aşa că dacă citeşti aceste trei rânduri, dă şi un SMS pentru un sufleţel la 848 sau la 858 pentru clinica de chirurgie de la spitalul marie curie (http://www.inimacopiilor.ro/campanie/campanie.php).
promit că data viitoare vin şi cu ceva versuri pentru că altfel simt că mă paradesc de tot...
să punem capacele la laptopuri, să păşim încet, să nu ne audă tastele paşii, să ne desprindem, astrali şi noesici, ca să luminăm pe cerul nopţii ca alpha centauri. pentru odihnă