las aici
de veghe
un opaiţ
cu lumină
lăptoasă
să
vă
fie
veghe
de trecere.
trei funde roşii
şi un gând frumos.
până peste an.
LA MULŢI ANI!
trecătorilor. :)
vineri, 31 decembrie 2010
marți, 28 decembrie 2010
REMEMBER No.002
08.10.1995
G.D.
motto: acum mai mult ca nicodată
mă ascund, fug departe de toţi. îmi înec tristeţea într-o banchetă. şi-apoi mă despart de toţi şi de toate.
ele mă primesc cu acelaşi vechi miros de Piteşti. mizerabile lucruri. mă căznesc şi dintr-o întâmplare intră într-a-ntâia. surpriză colosală. roţile scârţâie furioase, de parcă n-ar mai fi muşcat de mult din asfalt. şi de aici încolo...
clipele se scurg fugitive printr-o oglindă retrovizoare. scârţâie furia pe lângă mine şi se transmite în jos, peste un picior. un picior îndesat în visele celorlalţi. şi apoi ca într-un vârtej uriaş mă afund tot mai adânc, într-o crevasă a timpului şi aterizez peste un hotar al nehotarârii. hoarde de gânduri mă gâdilă pe tălpi şi mă trezesc. pe malul lacului zace mort un pescar, la datorie. peştii flămânzi s-au înghiţit unii pe alţii şi acum lacul nu mai e. e doar un peşte uriaş ce-mi ascute auzul şi mirosul, regulat. e ora 12 acum şi oricând. plimb limbile ceasului şi ora 12 se ţine după ele nebună. îl scot de la mână şi-l arunc în lac. lacul e în mine şi totuşi eu nu sunt în lac. numai un ceas mai ticăie în mine, nefolositor, arătând ireversibilul.
a mai trecut un ceas, un veac sau o secundă? întreb trecătorii, dar nimeni nu ştie decât o poveste despre un pescar mort şi un lac ce nu mai e.
iar şi iar, mă afund tot mai departe. vântul mă spulberă şi mă aruncă peste timp. timpul se face o plasă şi mă prinde. un păinajen uriaş se naşte din haos şi din întuneric ţesând timp înspre mine. hieroglife indescifrabile se ţes în jurul lui, dar prind aripi şi zbor şi zboară.
mă afund mai adânc în cenuşă şi şi în ceaţă şi mă trezesc într-o clepsidră. granule de aur străjuiesc toată întinderea uriaşă. capacul azuriu de deasupra mimează cerul şi soarele e la apus. în curând lumina se va stinge, dar ceva tot luminează. alerg, anevoie înaintez. undeva, la orizont, e un perete de sticlă ce dezvăluie tot mai mult. ajung la el şi atunci soarele răsare, eclipsând lumina maliţioasă a lunii. închid ochii, dar e prea târziu. strălucirea haotică ce s-a năzărit atunci a fost prea mult pentru mine.
stau de secole şi aştept să se scurgă, acolo jos, tot aurul şi tot aştept. nu mai e mult...
şi am ajuns şi dincolo şi aştept inevitabilul. şi cât aş fi vrut să văd cine întoarce clepsidra. dar vai!
mă trezesc. parbrizul e zob şi botul zace înfipt într-un pom. am făcut-o şi p-asta! faţa îmi e plină de sânge, dar de văzut mai văd. mă văd pe targă, la spital. şi peste cinci minute vine tata...
din ciclul: ÎN OGLINDĂ
G.D.
motto: acum mai mult ca nicodată
mă ascund, fug departe de toţi. îmi înec tristeţea într-o banchetă. şi-apoi mă despart de toţi şi de toate.
ele mă primesc cu acelaşi vechi miros de Piteşti. mizerabile lucruri. mă căznesc şi dintr-o întâmplare intră într-a-ntâia. surpriză colosală. roţile scârţâie furioase, de parcă n-ar mai fi muşcat de mult din asfalt. şi de aici încolo...
clipele se scurg fugitive printr-o oglindă retrovizoare. scârţâie furia pe lângă mine şi se transmite în jos, peste un picior. un picior îndesat în visele celorlalţi. şi apoi ca într-un vârtej uriaş mă afund tot mai adânc, într-o crevasă a timpului şi aterizez peste un hotar al nehotarârii. hoarde de gânduri mă gâdilă pe tălpi şi mă trezesc. pe malul lacului zace mort un pescar, la datorie. peştii flămânzi s-au înghiţit unii pe alţii şi acum lacul nu mai e. e doar un peşte uriaş ce-mi ascute auzul şi mirosul, regulat. e ora 12 acum şi oricând. plimb limbile ceasului şi ora 12 se ţine după ele nebună. îl scot de la mână şi-l arunc în lac. lacul e în mine şi totuşi eu nu sunt în lac. numai un ceas mai ticăie în mine, nefolositor, arătând ireversibilul.
a mai trecut un ceas, un veac sau o secundă? întreb trecătorii, dar nimeni nu ştie decât o poveste despre un pescar mort şi un lac ce nu mai e.
iar şi iar, mă afund tot mai departe. vântul mă spulberă şi mă aruncă peste timp. timpul se face o plasă şi mă prinde. un păinajen uriaş se naşte din haos şi din întuneric ţesând timp înspre mine. hieroglife indescifrabile se ţes în jurul lui, dar prind aripi şi zbor şi zboară.
mă afund mai adânc în cenuşă şi şi în ceaţă şi mă trezesc într-o clepsidră. granule de aur străjuiesc toată întinderea uriaşă. capacul azuriu de deasupra mimează cerul şi soarele e la apus. în curând lumina se va stinge, dar ceva tot luminează. alerg, anevoie înaintez. undeva, la orizont, e un perete de sticlă ce dezvăluie tot mai mult. ajung la el şi atunci soarele răsare, eclipsând lumina maliţioasă a lunii. închid ochii, dar e prea târziu. strălucirea haotică ce s-a năzărit atunci a fost prea mult pentru mine.
stau de secole şi aştept să se scurgă, acolo jos, tot aurul şi tot aştept. nu mai e mult...
şi am ajuns şi dincolo şi aştept inevitabilul. şi cât aş fi vrut să văd cine întoarce clepsidra. dar vai!
mă trezesc. parbrizul e zob şi botul zace înfipt într-un pom. am făcut-o şi p-asta! faţa îmi e plină de sânge, dar de văzut mai văd. mă văd pe targă, la spital. şi peste cinci minute vine tata...
din ciclul: ÎN OGLINDĂ
DIA(PAZON)
fractali pe cer
se scurg
asimptotic
şi cuminţi.
în coborâre
frecvenţa luminii
mantrează
LA - ul
adevărului.
ALINA(RE)
se scurg
asimptotic
şi cuminţi.
în coborâre
frecvenţa luminii
mantrează
LA - ul
adevărului.
ALINA(RE)
REMEMBER No.001
Începând de azi, am hotărât că hârtia care suportă de ani buni cuvintele mele când grele când prea uşoare să fie eliberată. aşa că episodic voi posta câte una din când în când. acolo unde am informaţia, o să apară şi o dată.
dacă aş avea
dacă aş avea mâini
aş făuri castele de gheaţă
în care să ardă focul care să încălzească oamenii
şi de unde să bea apa,
dacă aş avea mâini.
dacă aş avea gură
aş săruta apusul şi-aş rămâne îngemănat în sărut cu soarele
şi-aş săruta noaptea,
dacă aş avea gură.
dacă aş avea picioare
aş călca tot ce mişcă
şi-apoi aş fugi printre stele căzătoare
şi-aş sări din stea în stea,
dacă aş avea picioare.
dacă aş avea suflet
l-aş sfâşia în bucăţi minuscule
şi l-aş împărţi tuturor nefericiţilor şi oropsiţilor
să trăiască şi ei o zi,
dacă aş avea suflet.
dacă aş avea inimă
aş pune-o să bată pentru tot universul
să pulseze fericire şi lumină peste tot
şi să bată la nesfârşit,
dacă aş avea inimă.
dacă aş avea minte
aş făuri vise dulci
şi aş gândi pentru toţi ceilalţi
numai gânduri frumoase,
dacă aş avea minte.
dacă aş avea o viaţă
aş trăi-o
şi-apoi aş dărui-o altora
s-o strângă-n braţe şi să plângă,
dacă aş avea o viaţă.
din colecţia ATIPIC
dacă aş avea
dacă aş avea mâini
aş făuri castele de gheaţă
în care să ardă focul care să încălzească oamenii
şi de unde să bea apa,
dacă aş avea mâini.
dacă aş avea gură
aş săruta apusul şi-aş rămâne îngemănat în sărut cu soarele
şi-aş săruta noaptea,
dacă aş avea gură.
dacă aş avea picioare
aş călca tot ce mişcă
şi-apoi aş fugi printre stele căzătoare
şi-aş sări din stea în stea,
dacă aş avea picioare.
dacă aş avea suflet
l-aş sfâşia în bucăţi minuscule
şi l-aş împărţi tuturor nefericiţilor şi oropsiţilor
să trăiască şi ei o zi,
dacă aş avea suflet.
dacă aş avea inimă
aş pune-o să bată pentru tot universul
să pulseze fericire şi lumină peste tot
şi să bată la nesfârşit,
dacă aş avea inimă.
dacă aş avea minte
aş făuri vise dulci
şi aş gândi pentru toţi ceilalţi
numai gânduri frumoase,
dacă aş avea minte.
dacă aş avea o viaţă
aş trăi-o
şi-apoi aş dărui-o altora
s-o strângă-n braţe şi să plângă,
dacă aş avea o viaţă.
din colecţia ATIPIC
vineri, 24 decembrie 2010
HO HO HO
Late. as usual.
Aho aho copii şi fraţi
staţi puţin şi luminaţi
de lângă karmă
vă-ndepărtaţi
şi CUVÂNTUL ascultaţi.
să fiţi calzi
plini de lumină
să iubiţi
s-aveţi stamină!să miroasă cerul mare
doar a brad şi sărbătoare
şi în clipa luminoasă
liniştea să fie casă.
CRĂCIUN FERICIT
şi
şi
SĂRBĂTORI FERICŢI / SĂRBĂTORI FERICITE
tuturor luminiţelor din lumea întreagă!
marți, 21 decembrie 2010
A-TEMPORAL
acolo unde
pescăruşi îşi asează
aripile albe
e
ţărmul frumos
aici unde
ceaţa stelară
curbează lumina
în noi
e
constelaţia
adevărului.
aştept clipa desăvârşită
să explodeze
sub imboldul pasului
sub mantra luminii
sub ceasul unei găuri negre
să absoarbă
timpul
erezia unei particule răzvrătite.
să văd iar
lumina albastră
strălucind
în eter(n).
se cerne undeva
pulberea ninsă
de ochii înlăcrimaţi ai
sufletului de sub noi
re-întors în matricea milenară
ce-am pre-visat
în prima zi.
ecuaţia adevărului.
luni, 20 decembrie 2010
LUNI 20-16
să vă spun o poveste. nu ştiu dacă e frumoasă sau iluminantă dar e o poveste totuşi.
în momentul în care începi să te apropii de sursă, lucrurile încep să se mişte la viteza ta, se aşează, se mulează, se înmoaie şi se integrează.
e ca şi cum nici măcar nu ceri şi ţi se dă. azi a fost o zi ciudată, vezi eclipsa de luna... s-au scurs minutele, s-au cristalizat şi au căzut bucăţele nerostite, pe mocheta în două culori. le-am cules, mi-am văzut figura palidă în ele, în miliarde de faţete colorate. eram palid şi trist. am strâns pumnul şi am simţit acele strângându-se unele peste altele, frământate şi rapide. când am deschis pumnul am văzut cea mai frumoasă floare de colţ, strălucind în lumina indirectă a casetelor din tavan. îşi deschidea petalele în ritmul unei simfonii pe care încă nu o pot desluşi, dar am început să simt vibraţia aerului sub elitrele florii, molecule de aer străpunse de minuscule firişoare. am lăsat-o să zboare, s-a înfipt în podea şi toată casa a strălucit deodată ca un far în noapte. o clipă doar. cât eternitatea. şi apoi am primit semnul, pe care l-am cerut.
a venit eliberarea, strălucind în locul în care te-ai aştepta mai puţin, exact în momentul dorit. atunci când simţi că se umple paharul şi scapi nectarul zeilor pe jos. şi ştii atunci că ai păşit şi mergi, în fine!
iniţial nu am înţeles mesajul, dar acum zâmbesc, nu mă pot opri. dumnezeu vorbeşte cu tine! îţi spun, chiar o face!
să se consemneze că azi, luni, 20, la ora 16, mi-a zâmbit cerul şi aştept să o facă şi pentru voi. trebuie numai să cereţi!
în momentul în care începi să te apropii de sursă, lucrurile încep să se mişte la viteza ta, se aşează, se mulează, se înmoaie şi se integrează.
e ca şi cum nici măcar nu ceri şi ţi se dă. azi a fost o zi ciudată, vezi eclipsa de luna... s-au scurs minutele, s-au cristalizat şi au căzut bucăţele nerostite, pe mocheta în două culori. le-am cules, mi-am văzut figura palidă în ele, în miliarde de faţete colorate. eram palid şi trist. am strâns pumnul şi am simţit acele strângându-se unele peste altele, frământate şi rapide. când am deschis pumnul am văzut cea mai frumoasă floare de colţ, strălucind în lumina indirectă a casetelor din tavan. îşi deschidea petalele în ritmul unei simfonii pe care încă nu o pot desluşi, dar am început să simt vibraţia aerului sub elitrele florii, molecule de aer străpunse de minuscule firişoare. am lăsat-o să zboare, s-a înfipt în podea şi toată casa a strălucit deodată ca un far în noapte. o clipă doar. cât eternitatea. şi apoi am primit semnul, pe care l-am cerut.
a venit eliberarea, strălucind în locul în care te-ai aştepta mai puţin, exact în momentul dorit. atunci când simţi că se umple paharul şi scapi nectarul zeilor pe jos. şi ştii atunci că ai păşit şi mergi, în fine!
iniţial nu am înţeles mesajul, dar acum zâmbesc, nu mă pot opri. dumnezeu vorbeşte cu tine! îţi spun, chiar o face!
să se consemneze că azi, luni, 20, la ora 16, mi-a zâmbit cerul şi aştept să o facă şi pentru voi. trebuie numai să cereţi!
duminică, 19 decembrie 2010
CLAR DE LUNĂ
aştept copaci
să înainteze în vis
şi să îmi arate
să calculez
aria posibilităţilor.
calcifiatele lor extensii auriculare
vor fi degetele pianistului
celest
în simfonia norilor
să cad
vârtej
în mine
nefinit
nesfârşit
aliniat
cuminte.
şi-apoi
în lumina difuză
filtrată rigid
prin aburii
ce ţâşnesc din ibric
să privesc umbrele umbrelor
umbrind adevărul.
am ascultat muzica
şi am încercat să cuprind
culoarea vag izometrică
cu coada ochiului poate
odgoane nevăzute sunt
împletite
peste
ochii copiilor.
eclipsă de lună!
marți, 14 decembrie 2010
SIHĂSTRIA IERNII
ce minunăţie!
sfera se metamorfozează în fractal!
e o transformare pe care cu toţii o înfăptuim
tu fiinţă din apă şi lumină
ninge prin tine
cu tine.
se aşterne omătul zeilor
peste Pământ
se iubesc infinit
helicoidal şi germinant.
aştept
primă-vara
să înflorim
în constelaţia Vărsătorului
să trecem pragul.
să de-materializăm sfera în fractal.
rezonanţa cristalului uman.
vineri, 10 decembrie 2010
RE(GĂSI)RE
doi peşti pe nisip
se zbat
se rotesc haotic
în două helicoide spaţiu-temporale.
desenz mantra protecţiei umanităţii
greu
cerul îmi poposeşte în palme
se coagulează
într-o lumină urieşească.
re-culeg nectarul stelelor
şi îl aşez în pocalul sfânt
izvor
aştern totul
ca o plasă hartmann
dodeca-dimensională
rugăciunea inimii.
ETER(N)
miercuri, 8 decembrie 2010
RADIANT
Sunt o parâmă.
în jurul meu, eteric, concentric, obsedant
luminiţe se aliniază
într-un dans curb
nu materia
ci esenţa ne-timpului
împinge vasele
prin timpanele
ne-auzite
resort
agaţă-te marinar
eşuează cu mine
pe nisipul ud
voi fi parâma
unde vor plânge
păsările pierdute
şi razele violacee
ale lunii
noi
suntem
în maelstrom
adăugaţi tot timpul
particulelor fericirii
în adânc e la fel de frumos
ca în aer
e o mireasmă
străvezie
a ceea ce vom fi
numai vântul
ne mai poate desena
cortexuri
peste vortexuri
în luminiţe
ne vom pierde
paşii
ecouri parfumate.
duminică, 5 decembrie 2010
PLOAIE DIMINUTIVĂ
cu serafimi minusculi
trec prin mine
dâre pe cer.
plouă
cu arhangheli de aur
în lotus
pe capetele noastre deschise
plouă
cu esenţa iubirii
se materializează
universul pentru noi
curcubee din numărul 8.
în inimă plouă
voi aşterene trandafiri înfloriţi
ce se vor închide
purtând în petale
ce nu am vrut
şi seminţele ce se vor înapoi.
scut divin.
cu dedicaţie. cuvânt
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)