Late again...

Încep cu alt+shift de două ori, pentru că nu vrea niciodată din prima. E ca un carusel halucinant, în care am căzut cu toţii şi nici măcar nu ne-am dat seama. Au trecut vise, vorbe, acorduri pe un grif de contrabas, amintiri strivite într-un pumn de copil.

Ca de obicei, decalat în timp şi spaţiu, privesc lumea aceasta rostogolindu-se nudă şi absconsă, şi visând îmi aduc aminte. Dau apă morţilor şi apoi zâmbesc debordant nou-născuţilor.

PARANTEZĂ

dacă ai fi, dacă ai putea, dacă ai avea şi daca ai crede... ce spectacol trebuie să fie să priveşti acest du-te vino infinit, la milisecundă, pasaje de chitară rece peste oboi şi saxofon, drum drept, strălucitor şi aproape de nesesizat. Ajunşi aici trec în subconştienţă, plecaţi devin hiperlucizi şi calzi. cu toţii înclinaţi bizar într-o altă lume, pe un meridian energetic abstract, pierduţi în dimensiunea adevărată, himere magnetice.

disonanţă şi microfonie în oraşul de fier

trezire din paranteze

curbura timpului, aplecată peste noi, aripă ascuţită în etern, descifrată de nicolai ivanovici lobacevski poate, înţeleasă frugal de albert einstein şi pictată îndeaproape de salvador dali, ne va proteja, ne va pirograva pe alveolele pulmonare, în fiecare moleculă de oxigen care intră, cruci mici de lumină, ce ni se vor scurge în sânge şi-l vor îngroşa, ca pe un şerbet. când ne vom împrăştia, corpurile noastre de lumină se vor scurge pe ţărână, se vor impregna, amprentă de arhanghel. şi acolo unde pica-vom va creşte, des, iarba şi o floare, poate.

aducerea aceasta aminte şi gândul neînţeles va fi pecetea. pentru rest vom citi în nisip, ca în cafea, urmele lacrimilor, arsura a ceea ce va fi. imparţial.

PARANTEZĂ

Şi apoi zbor, peste creste, peste nori, pentru două zâmbete, două primăveri. strâns lipite.