Am iscălit anul trecut în Bardo Thodol un capitol, trist şi singuratic, o literă ciudată, scrisă strâmb, cu sânge. S-a închegat pe mânecă, a prins în crusta ei necruţătoare şi par şi piele şi molecule de sfinţenie. Nu am avut curaj să o şterg, a rămas acolo - neagră acum şi prăfuită, acum s-a întins, s-a zbârcit, s-a închegat şi mai abitir pe mână, brăţară de foc.
Şi-atunci
am plâns
cu o lacrimă uriaşă.
s-a prelins, alungindu-se infinit
fractal neînţeles,
înspre tărmul visat
împlinind molecula
de alb.
şi ne-am amintit
de clipa frumoasă
şi de aerul curat.
desenez cu mânuţa
în nisip
un cerc
deschis
Lobacevskian
curat.
pereni, praf de stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu