Stau şi mă gândesc câteodată că timpul e o ciudată formă geometrică, curbată la infinit, Moebiusiană, absconsă vederii, special construită, un Kundalini înfăşurat strâns în jurul gleznelor goale ale universalului. un lanţ infinit de compuşi ADN-ici, ce ne construiesc viitorul, înlănţuindu-se ca într-un bizar alai de care alegorice. acolo unde se intersectează cu clipa "ACUM", o ciudată efervescenţă se naşte, transformându-se într-o masă amorfă ce se depune pe cortexurile noastre ciudat de ridate, mereu întinse în trecut - viitor. privesc peste el, încerc să-i văd spinarea stralucitoare câteodată în lumina dimineţii, sau reflexia estompată şi tremurătoare într-un petic de apă limpede. degeaba.
caligrafiile ciudate de pe spinarea lui tremurătoare încerc să le traduc, dar în zadar; se pierd mult prea repede într-o cascadă şuierătoare, mereu altele, secrete, dezvăluite poate ochiului învăţat. acolo, pe primele vertebre, voi scrie cu un penel din fum gândul frumos şi viitorul implacabil, voinţa curată şi masca tristeţii. Voi concentra în acele trei simboluri o arzătoare dorinţă şi cel mai calm şi stabil gând. voi însemna viitorul cu paşii trecutului, tremurători şi nesiguri, nisip mişcător de particule de suflet.
apoi, pleca-voi, cu lacrima împietrită pe obrazul brăzdat de grijă, peste marea Sargaselor, în nemişcare eternă, în căutarea KI-ului din aikido.
poate atunci voi înţelege, poate acolo voi reuşi să traduc dinamica ambiguă din valurile timpului.
ÎNAINTE - ÎNAPOI - ÎNAINTE - ÎNAPOI
2 comentarii:
admirabila telescopare. Nu stiu de ce, dar ma duce cu gindul, cumva, la viermele mirodeniei. Poate e o intuitie aberanta, nu stiu.
Nu. Partea cea mai frumoasă cu literatura e chiar dinamica înţelesului. If you get my drift.
Trimiteți un comentariu