FAMILIA E ACOLO UNDE ÎŢI E SUFLETUL

picătură cu picătură, clipă de clipă, acele structuri din noi care se apropie de vibraţia adevărului sunt atrase natural către cei din "cerurile" proprii. către lumile interioare care sunt revărsate apoi înapoi către ceilalţi... apoi totul devine subiectiv.

am înţeles asta după mulţi ani în care credeam că ştiu care îmi e menirea, în care am fost absolut convins că oricât de grea mi-ar fi crucea trebuie dusă cu zâmbetul pe buze. că viaţa este numai aşa cum este, că noi suntem contributori doar în observaţie. numai că viaţa mi-a arătat că m-am înşelat. de fapt, mi-a arătat că în momentul în care crezi că ai deschis ochii abia începi să îi deschizi. începi să percepi toate nuanţele, culorile, lumina. şi nici atunci nu am avut curaj să fac nişte paşi adevăraţi către locul unde sufletul meu deja ştia că îi e locul. e dificil câteodată să încerci să fii bun cu toată lumea, să faci bine în orice moment. mai ales când te lupţi. mai ales când simţi că îţi pică cerul în cap şi nu mai poţi respira. când simţi cuţite înfipte în suflet... când devii atât de nesigur încât nu ştii de la o zi la alta ce ai trăit. când încerci din răsputeri să fii suflet şi tot ceea ce primeşti e ecoul propriului glas.

dar în momentul în care sufletul tău ajunge acasă şi zboară şi aripi de lumină se nasc pe fiecare portativ al inimii ştii că acolo e familia ta. când toţi norii pleacă şi răsare soarele ştii că ai păşit pe drumul tău. ştii că în fiecare fir de nisip şi în fiecare picătură de ploaie vezi iubirea, te vezi împreună cu fiinţa iubită, împreună într-un vals etern şi fiecare bătaie a vântului înseamnă puls şi inspiraţie şi eterul unor vise renăscute.

ştiu că timpul spală tot, că totul aici e doar o experienţă finită, dar modul în care trăieşti te conduce mai aproape sau mai departe de sufletul tău. în momentul în care poţi privi pe cineva în ochi şi pe tine în acelaşi timp şi spune sincer TE IUBESC totul se schimbă. în momentul în care afli că ce ai trăit până atunci la nivel de intensitate de trăire e doar praf şi acum e stea începi să dai dreptate celor care spun că raiul e un loc pe pământ. ştiu că v-am obişnuit cu ceva mai alambicat dar azi am nevoie doar să spun sincer şi clar ce simt, să las aici o amprentă care să fie şi pentru mine un steag alb al renaşterii.
am deschis cartea vieţii şi primele pagini mi-au adus o copilărie fericită şi fără probleme, o viaţă semi-conştientă şi destul de multă monotonie. o viaţă în care parcă mi-am impus să fiu retras, să stau deoparte, să nu experimentez prea multe relaţii şi nici situaţii. am un băieţel foarte deştept şi iubitor care mi-a luminat mult timp zilele până când lumina s-a revărsat complet în viaţa mea şi mi-am întâlnit destinul. destin care mi-a schimbat complet viaţa şi trăirile şi poezia şi gândurile şi visele. ştiam că suntem coborâtori în grupuri, dar să îţi vezi şi să îţi simţi oglinda e ceva peste măsură de minunat, e sublimul sublim. şi când ştii că într-o lună şi ceva în viaţa ta urmează să se mai alăture un sufleţel ce ne-a ales de învăţători pe noi... e RAI.

pentru laura

sunt stele pe cerul sufletului meu
cărora nu le ştiu numele
dar le cunosc gustul de ambră
al buzelor tale
sunt vânturi ce trec agale
prin părul uni vis
mirosind ca paşii tăi pe un apus de soare
sunt ape ce curg
între valuri de gânduri
şi toate imprimă pe cer
doar iubire

sunt cuvinte ne-rostite
şi tăceri vorbitoare
ce strâng în căuşuri
inima mea
şi limba de sticlă
ce curge din suflet

în infinit curgere!