vineri, 26 martie 2010

Alb - verde

Creuzet, plin de substanţe ciudate, mirosuri efemere şi gânduri hulpave. o colecţie nemaivăzută de senzaţii infinitzecimale de quarci şi bosoni împletiţi adeneic şi areneic printre visele pierdute ale unui adolescent miop. un carusel de prim-planuri şi super-angulare scurse abstarctizat într-un borcan de plastic murdar. în care zac, pe marginea unui burete vechi şi jegos, ştergându-mi transpiraţia cu mâneca impecabilă a cămăşii.
vâslesc, sau cel puţin aşa îmi inchipui că fac, înspre unul dintre pereţii curbaţi şi ameninţători ai borcanului PET. lumina strâmbă a unui bec economic se lăţeşte hidos peste umflăturile ghidate cândva de mult de o presă de mare presiune ce a presat peretele făţarnic. ca vâslă folosesc o paleta de la Ikea, acum înnegrită şi tocită de atâtea munci herculeene. doar că o hulă fierbinte (am uitat foenul în priză săptămâna trecută) îmi ingreuneză câtva hajjul.
într-un final fierbinte ajung la mult iubitele pete de grăsime de supă, ce tronează, fractali îngălbeniţi de singurătate şi caut o cale, acolo sus pe buza senzuală şi rigidă a borcanului. părăsesc mult iubitul parasolar - Teologia negativă a triunghiului - ce mi-a făcut zilele un pic mai răcoroase şi nopţile un pic mai puţin negre, în ciuda titlului... la radio, o voce cangrenată de reverberaţiile gelatinice ale plasticului, anunţă triumfătoare că s-a rezolvat Conjectura lui Poincarre, iar mintea luminată care a izbutit refuză premiul acordat: genial şi la propriu şi la figurat. o speranţă mică tot mai e. nici eu nu ştiam până la momentul acela t0 care ar fi conjectura dar mi-a rămas întipărită, ca o firmă luminoasă, cu neoane alb-gălbui, intermitent aprinse şi bâzâind a starter de 2 lei, şi atunci am scris-o cu litere decupate dintr-un vis frumos pe care urma să îl visez, cândva într-o după-amiază de martie, în nu ştiu ce anDacă într-un spaţiu închis tridimensional orice arc de cerc închis se poate micşora până la un punct, acest spaţiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sferă tridimensională.
nu am mai aşteptat ca bucăţile de vis să se coloreze, le-am părăsit, gri şi întunecate să îşi spună una alteia teoreme matematice, de nimeni înţelese. aveam un ţel acum. trebuia să urc, să privesc de acolo de sus marea de găluşte puţin mirositoare şi galbene ca un pufulete original, made in Moldova.
am pornit, pioleţi îmi sunt degetele şi coardă îmi e voinţa. urc, incredibil, pe peretele vertical, agaţându-mă de amintiri şi mistere. Noroc cu Enelu, că ne-a tăiat curentul, nu mai avem briză. a trebuit sa fac un popas, pe seară, ca Frodo în drum către Mordor, pe stâncă el, pe plastic eu, m-am strâns, fetal, în vise şuierătoare, cu Roaită.
şi într-un final, verde-galben şi istovit, stare de spirit, am ajuns acolo, pe buza lumii, a lumii mele înguste, şi am privit dincolo, miracolul lumilor. dacă aţi văzut un episod din Star Gate atunci o să înţelegeţi şi fraza viitoare, dar poate nu am să o mai scriu. poate o să aşez tastele, uşor ca pe un fulg de nea, să nu îl ating, doar să îl dirijez, în căderea lui inevitabilă, pe un colţ curat, unde să se topească liniştit, ca să curgă mai apoi în mine-eu-noi, să ne cureţe gândul pierdut şi mânia deşartă.
am căzut atunci în vortexul acela ireal şi m-am trezit la Paltinu, privind în gol către o masă pliantă, asezonată estetic şi simetric cu doi băutori de bere şi halitori de mici. apoi mi-am amintit că sunt eu, că mă cheamă, că am. şi atunci, cu două mânuţe frumoase în palmele mele ce îşi aminteau odralia urcuşului şi a vâslitului, am pornit, peste iarba cea frumoasă, să privim împreună gheaţa curată şi îngrămădirea matematică a micilor sfere din cortexul lui Poincare, care, în hora lor nesfârşită, desenează atât de frumos, perfect, oglinda vieţii - apei.
şi am privit în aripi de ceaţă, diagonale, serafimice, şi am căutat - work in progress - lumina - şi nu cea de la Enel - care să îmi redeschidă şi mie aripile curate, să plouă peste mine - ca în reclama Skitles - un curcubeu de iubire. pentru voi.
DEDICAŢIE

marți, 9 martie 2010