vă urez, de aceste sărbători sfinte, ca în curgerea de lumină din fiecare, să trăţi clipă de clipă măcar la fel de pasional şi de adevărat cum o face maestrul din micul clip ce astăzi mi-a fost dăruit de soarta întâmplării. doresc, fără a dori, simt, fără a simţii, sunt fără a fi.
tot ceea ce contează e motorul universului, acea minunată împletire ce conduce lumea inevitabil în progres, echilibrul perfect al fiinţării şi al vieţii. e doar zbaterea noastră inutilă care crează valuri în pătura conştiinţei, lasă mirosurile să te îmbete şi zboară, călător în lumină.
PS: clipul are o introducere în care cineva îl prezintă pe domnul Stevn Sharp Nelson şi explică şi puţin din tehnica pe care o foloseşte pentru a crea acea extraordinară muzică ce izvorăşte pur şi simplu ca naturalul lacrimei ce se scurge pe obraz la ascultarea succesiunii inspirate de note muzicale. sufletul lui cântă, e crăciun, pace, iubire, linişte. nu îmi doresc de acest crăciun decât să priveşti în oglindă şi să iubeşti o clipă prezenţa efemeră ce ţi se arată, apoi totul vine natural, ca primăvara după iarnă, ca ziua după noapte, ca viaţa după viaţă.
priveşti lumea printr-o lupă. eşti întotdeauna atent la distanţa dintre ochiul tău şi sticla bombată din faţa ta. mai puţin atent la imaginea incertă ce se conturaeză prin siliciul transparent pe care îl interpui mereu în faţa cristalinului (diapazon ce vibrează pe limba culorilor). detensioneză braţul şi vei surprinde rama, contrastantă cu restul, inutilă, nefiind transparentă. e timpul nopţii seminţiei de piatră, aici, anul îşi întoarce curbele maiestuoase, moebiusice, exact cum şarpele îşi leapădă pielea, timpul îşi strânge resorturile pentru un nou început. în limba energiei, e o echilibrare a acelei sinusoide infinite a ne-creatului pe de o parte şi a materiei manifeste în conştiinţă pe de alta.
inima simte fluxurile curgătoare ce converg în a structura lumile supra-sensibile. în pârgul întoarcerii, pe ramurile fractalice ale ţesăturii infinite din fiecare clipă în care eşti prezent. solstiţiul de iarnă e ora 12, verticala înălţată pe cei doi şerpi de lumină din fiecare, trăirea profundă şi eternă e teluricului, a conştientului colectiv. pe acea scară elicoidală se ridică, pe fundalul trecerilor, transformărilor, o sferă urişă de lumină, atât de puternic energizată încât, deşi prezentă în straturile rarefiate ale conştiinţei înalte, are emisii de raze gama în lumea fizică. toate biocâmpurile sclipesc fantastic, ca cel mai frumoase artificii şi instalaţii de pom, luminând eterul cu irizaţiile lor ce-au hiptonitizat îngerii, ce stau, umăr lângă umăr, ascultând simfonia culorilor de iarnă dezvăluindu-se.
acea sferă, lumina lui Mithra, ante-zoroastru, semiotica pierdută a luminii re-începerii, pare, nasul lui rudolf. conducând sania celestă printre constelaţii, întrerupând pentru o clipă raza de lumină din stele, ancorând echilibrul în lumea fizică, inscripţionând pe pământul udat de ninsoare cuvinte din cer. colinde îngereşti, cruci de lumină, triskele ce se rotesc în cercuri concentrice, când în stânga când în dreapta, creionând orizontul evenimentelor în lumea fizică.
pe zăpadă rîmân imprimate tălpile îngerilor. ridică-ţi corpul de lumină peste linia orizontului şi ai să citeşti, atunci când priveşti cu sufletul, scris acolo: LA MULŢI ANI! SĂRBĂTORI FERICITE!
tot ceea ce rămâne de făcut e să aşezăm, unul lângă altul, visul fiecăruia şi din minunata împletitură se va naşte o perfectă floare alb-indigo ce miroase a vărsător. râuri de lumină curg din ceruri, lăptoase, imprimţndu-şi albiile de frumuseţe în carnea timpului. priveşte cerul şi bucură-te, trecător în infinit, pentru tine cântă cerurile!
copil de lumină zâmbeşte, nu există colind mai frumos!
un gest, o marţi fără cuvinte, o melodie soft şi liniştitoare, miros de iarnă cu zăpadă pe câmp, sărbători fericţi!
numai gestul luat ca atare, tot ca idee, ca dar. dar nu uita că, mersul desculţ energizează rădăcinile energiilor pământului ce îţi cresc prin vine ca fractali verzi de lumină, împletiţi în cele două raze urcător-coborâtoare: platina soarelui şi argintul lunii. peste care aşezi lumina alb-indigo a centrului galaxiei, pleiade de lumini acoperitoare ca respiraţia tatălui.
am primit un dar azi, aşa de bună dimineaţa, aşa că acest post s-a scris singur, s-a autocompletat, la fel cum pare că toată creaţia apare din neant, din vidul cel mai vid, când de fapt în spatele lui, fiinţe minunate de lumină neîncetat crează asemenea daruri împletind ţesătura spaţiu-timp peste conştiinţa lumii fizice.
"întâmplarea" face că acest mic filmuleţ cu care am început ziua să se lege de nişte posturi mai vechi ale mele, ce se leagă de filmul Pay it forward, de altfel, statusul meu pe messenger :). mulţumesc pentru daruri Cătălina.
Bunatatea valoreaza mai mult decat cunostintele,mai mult decat banii, mai mult decat onoarea, pentru persoanele care o poseda. Autor: Henry Ward Beecher (1813-1887)
O vorba buna, o privire blanda, un zambet placut pot face minuni si realiza miracole. Autor: William Hazlitt (1778 - 1830)
Una din marile multumiri ale vietii e sa te stii om bun. Autor: Ioan Slavici (1848 - 1925)
Bunatatea este frumusete in cea mai buna stare. Autor: Christopher Marlowe (1564 - 1593) |
In aceasta lume trebuie sa fii un pic mai bun pentru a fi suficient de bun. Autor: Pierre de Marivaux (1688 - 1763)
Iar daca bunatatea ne face vesnici, ce intelepciune ar fi mai mare decat sa mori? Autor: Miguel de Unamuno (1864 - 1936)
Bunatatea, chiar cand n-are faima inteligentei deosebite are intelegeri geniale. Autor: Vasile Bancila (1897 - 1979)
starea de observator conştient derulează în faţa ochilor ipostaze ce dezvăluie natura infinitului. plutind în starea aceasta îţi descoperi aripile, îţi insuflă, ca incidenţă a tuturor experienţelor trăite, visate sau gândite o stare de bine. o fiinţare în interiorul infinitului infinit din interior. dar pentru a surprinde şi oglindirile trebuie să sincronizezi timpul liniar cu cel sincron. să vezi cum, noaptea pe ceaţă, proiectezi umbre pe vălătuci, fantomatice prezenţe ale unei materii conglomerante în jurul spiritului tău. prismele prin care priveşti realitatea sunt de fapt nişte procesoare de imagine, matematic construite pe calapodul gradului tău de conştiinţă. respirând conştient, încercând măcar să cuprinzi fiecare pâlpâire a materiei din jurul tău vei regăsi unda creţiei din tine. vei simţi fluviul de materie albă ce pluteşte în fineţea aproape de nepătruns a sufletului.
în formele ei de condensare în atmosferă, apa crează spectacole minunate, normale dat fiind natura elementului primordial care poartă numele acesta. dacă ai putea vizualiza apa cu ochii sufletului ai rămâne legat acolo pentru eternitate pentru că bucuria care izvorăşte din frumuseţea ei nu are limite, curge prin ochii heruvimilor întru perfecţiune. condensată în ceaţă, apa devine o poveste de demult, conuri de energie necreată îşi dezvăluie pentru o clipă existenţa, pentru ca apoi să zboare în eter. s-a întrebat cineva de ce micile celule care văd sunt conuri şi bastonaşe? de ce primele scrieri sunt foarte aproape de limba copacilor, de ce lumina se desface în 7 raze minunate, cântate la unison de 7 îngeri ce coboară pe fiecare rază? de ce mirosurile sunt ataşamentul primar al memoriei? de ce limba nevorbită spune mai mult decât orice cuvânt? atunci când e ceaţă, priveşte în balta de pe drum şi ai să îţi zăreşti aripile, eterice, parfumate de lumina din care se nasc, acum o secundă vizibile, acum bătute de vânt dispărând. ca să vizualizezi corect trecerile de la o culoare la alta şi degrade-urile într-o lucrare de grafică de orice fel trebuie să mijeşti ochii. identic trebuie să mijeşti conştienţa, nu să o părăseşti, dar să deschizi puţin uşa aceea ruginită din tine, cu adevărat să pui mâna pe mâner şi să tragi cu forţă.
ceaţă densă, lumină în contre-jour, umbră proiectată pe ceaţă. noapte. bucuria descoperirii, noutatea, prospeţimea unui gând. reverii ale unor toamne din alte vieţi. lumină în ochi. respir.
viaţa se desfăşoară în cicluri helicoidale, mereu reîntoarse, mereu regăsite. tot aşa găsescşi eu infinită imaginaţia căutărilor pe google la care apare şi blogul meu. pentru că asemenea lucruri nu pot fi ţinute departe de rotunjimea visată a blogosferei, aşez aici ultima descoperire în stringurile algorimilor de căutare ce irump din ţesătura timpului pe frecvenţa arhivei de vise: "am visat pesti mari sareau afara"
chiar dacă suntem deja cu 55 de minute peste rozul unei luni pline, trecuţi printr-o eclipsa realinietoare, printr-o clipă sincronică în ideea materializării viitorului pe care îl intuim, aproape de de miezul nopţii anului din 22, aproape de anul unui nou început, mă întorc şi privesc cum o discuţie absolut banală despre rândunica de mare poate face valuri în matricea timp-spaţiu şi returna 6 cuvinte ne-încrucişate pentru un zâmbet larg.
cuvintele sunt diluţii astrale ale gândurilor, care la rândul lor sunt fracţii subzecimale ale sentimentelor ce adunate sunt radicali din conştiinţă. distanţaţi de ciclurile naturii de calendare impuse (iulian, gregorian), cifrele sunt câteodată incidenţe ale unor vise, ale unor dorinţe. asta nu le reduce importanţa serendipică a incidenţei lor în linia timp-spaţiu pe care o traversează. trebuie doar aşezate în calapodul unei obişnuinţe cu care vom citi aceste intersecţii şi dozarea entuziasmului înspre manifestare echilibrată. aceleaşi considerente m-au purtat peste eclipsa totală de lună care a pregătit cumva energetic pământul pentru o nouă transă din lumina pe care cerurile o aşează în structurile tuturor entităţilor ce se manifestă în acum.
două cicluri pământene până la marginea întunericului, de fapt nu absenţa luminii ci neconştientizarea acesteia. douăsprezece faţete ale unor cicluri de 5. dodecaedrii minusculi de lumină ce coordonează materia necreată întru întrupare se simt în vertjul resimţit. se desenează pe harta energiilor noastre o mandala violet-auriu-argintie cu marginile albastre, în care sfere alb-oranj şi alb-verzui şi alb-gălbui se rotesc, contopindu-se în poduri de lumină ce ne leagă de oamenii ce vom fii în curând. de literele de foc ce ne vor rescrie catenele and-ice, de radiaţia frecvenţei pământului de mâine pe care îl aducem din visare în conştienţă. salută cerul căruia îi aparţii OM-ule şi desfăşoară în firesc lumina din tine, în acceptare şi iubire.
număr pe cele zece degete cele 12 luni din calendar. nu mărul a fost iniţierea ci calea oferită în dar de către conştienţă. frumuseţea naturii e dovada pe care ne-am oferit-o întru aducere aminte. întru rotunjime. echilibrul începutulurui la gura sfârşitului şi invers. gândul rarefiat aduce frecveţele adevărului nepolarizat,strcutural 1. e gustul pocalului revărsat în sine, e floarea culorilor nevăzute, ale cărei petale formează mecanismul fractalic al matricii spaţiu-timp. pornind aceste motoare ce funcţionează pe principiul simplu al fotosintezei, eliberezi fizicul de povara ţesăturii de lumină ce îi ordonează structurile pentru vieţuire. aliniezi desenul interior la pulsul universului care a fostacolo mereu, ecou, elogiu infinitului.
orice împletire la nivel de suflet pe care o facem crează în densitatea lumii fizice cărări de lumină prin care trecutul cel vechi şi viitorul cel mai îndepărtat revin în instantaneu pentru a elimina paradigma polilor opuşi, pentru împlinirea în contextul OM a unor vortexuri nefinalizate, a unor energii parţial exprimate sau pentru întregire. e praf de stele în visul copiilor noştri, ei vor purta în prezentul lor adevărul exprimat la o altă calitate exprimată a conştiinţei. să facem acest exerciţiu de întregire, de visare conştientă a unui mâine în care funcţiona-vom ca un organism, înţelegând adevărata natură a fiinţelor şi a realităţilor şi a dimensiunilor. să derulăm în conştient frumosul cel mai desăvârşit pe care îl putem imagina pentru că aceea e lumea de mâine, iar construcţia ei începe de la zâmbetul şi privirea iubirii copiilor.
să fie aşadar acest pink monday începutul manifestării adevărului divin pe care îl găseşti în primul sertar din tine. nu trebuie decât să crapi puţin uşa şi lumina de acolo va izbucni nestăvilită în sensibil. chiar dacă nu sunt decât cuvinte care devin resorturi însubconştient, iar metodele crează rigidizări, iar alegerea se susţine doar prin conţinutul ridicat al frecvenţelor creaţioniste divine, aşez în finalul acestor gânduri câtevareflexii ale viselor decare vorbeam de mai sus într-o formă ordonată:
"Prezenţă Divină,
În timpul acestei Alinieri din 12:12, te rog să aduci Lumina Aurie şi Iubirea Divină, a Conștiinței Cristice prin ființa mea si ancoreaz-o pe Pământ. Dacă este spre binele meu cel mai înalt, fie să trezească conexiunea celor 12 corzi ale ADN-ului în mine şi să creeze helix-ul plin de Lumină care activează sistemul meu de 12 chakre. Eu cer pentru alinierea Sufletul meu toată Iubirea Divină si Lumina pe care le pot primi pentru binele evoluției mele și evoluției de pe Pământ la acest timp. Eu invit asistenţa ingerului meu pazitor şi toate fiinţele de lumină care lucrează pentru trezirea mea să fie cu mine în acest proces.
Fie ca toate fiinţele să se trezească la potenţialul lor Divin şi să aducă prezenţa Iubirii Divine şi tot mai multă Grație pe această planetă. Fie ca Pământul să fie onorat într-un mod nou, care permite planetei noastre frumoase să prospere. Fie ca fiecare inimă să simtă darurile acestei Prezenţe iubitoare înăutrul ei, astfel încât Pacea să poată prevala pe Pământ. Mulţumesc Dumnezeule pentru aceasta şi toate binecuvântările noastre. Şi aşa este.
E important sa donati pana pe 16, e important sa donati cât mai multi.
2 euro e mai putin ca un pachet de tigari. 2 euro nu inseamna nimic pentru voi. Pentru Bibi inseamna o sansa sa ajunga sa mearga la scoala....."
(sursa articolului: Maria Coman)
David Icke a venit cu initiativa de a organiza o meditatie zilnica in scopul trezirii intregii lumi (detalii mai jos).
Pentru cei care doriti sa participati la aceasta actiune, meditatia se face zilnic la 21:30 GMT (ora 23:30 ora Romaniei), minim 20 minute, timp in care vom trimite pace, iubire si armonie intregii lumi. Puteti folosi muzica transmisa de Joao Cota-Robles prin Frederic Delarue.
Va rugam sa faceti cunoscuta aceasta actiune la cati mai multi lucratori in lumina. Sa ne unim fortele, mai mult ca niciodata, si sa punem capat acestui program!
în limita timpului nu există sfârşit. peste toamnă se lasă moşii de iarnă, din bărbile lor lungi, curge lumina cristalină a zăpezilor sufletului. promoroaca anilor, strânsă în căuşul sufletului, se topeşte pe obrajii îngheţaţi de vânt ai copiilor. prea-plinul inimii simte carafa din care se scurge fericirea imatreialului. arhangheli aurii platinează cerurile cu aripile lor albe, se cerne muzica prezenţelor lor etereale peste pulsul inimii. peste muzica lină a co-lindului, peste blidele pline de miros de sărbătoare, peste împletirile nor cosiţe de energie între mama pământ şi tatăl soare. biocâmpurile lor se unesc, în lăsatul vărsătorului, ca râuri infinite ale finelor infinituri ce le-au conştientizat în sinele lor imediat.
a şaptea zăpadă, căzută în suflete, picură din alcyone focul netezitor. căldura lui e esenţa unui astral suprem. e ruga sinceră a verdelui pădurii pentru haina albă de lumină a iernii. sferele de apă, strivite sub greutatea propriilor alegeri, iluminate pe interior şi umbrite la suprafaţă, întoarse fractalic peste realitatea imediată a unei răstoliţe a timpului început. filigranul aşezat pe ochii noştri se topeşte sub acţiunea focului gheţii. limbile desenate în energiile necreate ale matricei din acum semnalizează intersecţia unor uriaşe câmpuri moebiusice, în alpha şi omega. în yin şi yang. în rapel racordat la suflet.
miroase a tinereţe fără bătrâneţe şi a viaţă fără de moarte. cerul curge pe munţi brăzdaţi de lumina caldă a florilor primăverii ce vor sp vină. parfumul lor ce ascunde viitorul în 33 de linii paralele se aşează peste 21 de vortexuri din tine. 5 cai de lumină traversează spaţiu-timpul eliberând moleculele dmt ce re-crează inima galaxiei noastre, în pulsul căreia intrăm. inspirând şi expirând.
fără cuvinte. doar o împletire de titluri, esenţialmente opuse, una culoare (spectrul normalităţii unei aparenţe disjunctive societăţii ancestrale, construite în jurul vatrei aşezării, a solomonarului sau a solomonarei şi a bunului sim.al unei trăiri aproape de pământ) şi cealaltă regulament parţial neînţeles, o istorie în prezent, un pink monday cu frişcă on top.
tot ce trebuie să faci acum e să saluţi soarele la răsărit, să faci câţiva paşi tibetani prin iarbă, un tai chi sau un qi gong. fie că simţi mirosul tibetului pe degete sau ai în păr nisip din egipt, bună dimineaţa OM. porneşte la drum cu energia pe care cele două cuvinte pictate în titlu oexprimă.
în sunetul lup stă pecetea unor treceri, a unor limite formale ne-create, aşezate pe timpul primordial, cernut prin simţirea energiilor subtile ale lumii şi nu în cadenţe arbitrare formate dintr-o înţelegere incompletă a ciclurilor universale, ale miezului tuturor lucrurilor. între 29 noiembrie, sântandreiul şi 5 decembrie, moş nicolae, e anul nou dac prilej de re-aliniere al tuturor către noua semnătură, cea mai nouă linie trasată pentru închiderea unui nou moebius şi intrarea în anul ce se traduce întermeni moderni ca 2012. cifrele sunt într-adevăr mai puţin importante, asta nu însemnă că ele nu au şi însemnătatea pe care toţi cei au studiat documentele mayaşilor, vedele, sau chiar calendarele dacilor sau atâtea profeţii făcute pentru anul 2012 o dau anului răsturnării balanţei energiilor. se varsă era peştilor în oceanul nestatornic al dezvoltării vărsătorului. şi lupul stă, alături de pasărea de foc măiastră, din care se hrăneşte, cu jarul rămas în urma zborului, ca paznic la cele două capete ale acestui an, la înoirea hainei de lumină pe care moşii o pun nu pentru frigul din noi ci pentru a ne semnaliza importanţa timpurilor pe care le trăim. sunt nume de lup, am un phoenix în inimă şi cutoate astea lumile încă îşi şoptesc într-o limbă pe care nu o vorbesc încă, doar că se deschid în ceruri şi în mine necunoscute pasaje infinite, se nasc idei şi transformări pe care nu le vedeam, datorită curburii infinite a matricei spaţiu-timp. între filipii de toamnă şi cei de iarnă, să lăsăm unda unor zile minunate să ne alunge orice gând trist sau nemulţumire şi să respirăm prin toţi porii lumina unui saturnian elogiu adus luminii, moşilor andrei şi filip şi apoi, patronului bucuriei copiilor, hiperboreeanuil crăciun.
"Anul Nou Dacic – moment de invocare şi celebrare a supremaţiei luminii asupra întunericului
de Melania Radu
„Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, /
Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate /
La drumul de plai / La-un fecior de crai. – Să te ducă-n rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul /
C-acolo ţi-e locul / În câmp cu bujorul / C-acolo ţi-e dorul…”
(folclor, cules de Constantin Brăiloiu)
„În codrii bătrâni, sub bolta înstelată, în bătaia caldă a vântului de libertate, cei cu inima pură
pot auzi şi acum chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Pământul, frunzele şi cerul
îl cunosc prea bine. Voi îl auziţi ?”
(Felix Crainicu, Cristi Ioniţă – Legendele dacilor liberi)
Legendele moştenite de la strămoşii noştri daci sunt considerate printre cele mai interesante legende ale lumii. Aceasta nu pentru ca ar fi complexe şi savant elaborate, ci tocmai datorită simplităţii, a felului în care au fost păstrate şi transmise de-a lungul timpului cu siguranţa cu care se transmite credinţa, datorită simbolurilor şi semnificaţiilor profunde pe care le conţin.
În tradiţia românească sunt cuprinse, între 13 noiembrie şi 6 decembrie, o serie de sărbători şi obiceiuri foarte vechi cunoscute sub numele de Filipii de Toamnă. Acestea nu sunt legate de sezoanele agricole sau pastorale, ci de credinţa străveche în reînnoirea periodică a timpului. De aceea, această perioadă a fost identificată de către etnologi cu Anul Nou Dacic.
Sărbătorile, dedicate animalului sacru al dacilor, lupul, au fost asimilate apoi de tradiţia creştină. Acestea încep cu ,,Ziua lupului” (13 noiembrie), Gădineţii (12-16 noiembrie), continuă cu Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie) şi se încheie cu Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie).
(Gădinet este numele divinităţii iernii, lupul, la fel cum Căluş este numele divinităţii verii, calul, celebrat la Rusalii. Filipii sunt personificări divine ale lupului. Simbolul lupului apare în numeroase tradiţii spirituale ale lumii. Atunci când este considerat divinitatea iernii şi a nopţii valorizarea sa devine pozitivă. Faptul că lupul vede noaptea îl transformă în simbol al luminii, cu caracteristici solare, de erou războinic şi strămoş mitic. Simbolistica sa are un caracter iniţiatic, dându-i lupului un rol de călăuză.)
Caracteristice acestei perioade sunt obiceiurile, actele rituale şi practicile magice de alungare a duhurilor rele, despre care se crede că încep să capete putere pe măsură ce ziua scade. Conform credinţelor populare, în această perioadă începe de fapt iarna. Ritualurile magice ce se desfăşoară acum au rol de protecţie şi aduc încredere. Prin intermediul acestora, duhurile rele, care încep să apară la adăpostul nopţii, pot fi înlăturate cu uşurinţă.
Ovidenia, Ziua Luminii
La 21 noiembrie se sărbătoreşte intrarea în biserică a Fecioarei Maria, numită acum şi Maica Luminii. Este ziua în care Ioachim şi Ana au dus-o la Templu pe fiica lor, Maria, în vârsta de 3 ani. Au încredinţat-o preotului Zaharia care o va avea în grijă în următorii 12 ani. Îndeosebi femeile sunt îndemnate cu această ocazie să iubească virtuţile creştine, să fie pline de smerenie, de blândeţe, de bunătate.
Sărbătoarea, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia corespunde în calendarul popular cu celebrarea unei divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare. Despre acesta se spune că ar fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă.
Ovidenia este considerată la rândul ei zi magică, în care se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor şi sunt martorii unor miracole. O trăsătură caracteristică a acestei sărbători este metafora luminii, prezentă în legende, credinţe şi superstiţii. Acum se aprind lumânări despre care se crede că nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.
Obiceiurile legate de această zi sunt numeroase. Cei care au probleme cu ochii sfinţesc cu această ocazie un prosop cu care, umezit cu apă, se vor şterge la ochi. Se pune la icoane un vas cu apă şi o lumânare, apa respectivă devenind astfel vindecătoare. Se fac previziuni meteorologice: dacă este senin şi soare, vara va fi secetoasă; dacă ninge, iarna va fi friguroasă.
Acum încep să fie protejate cu ajutorul usturoiului intrările în case şi locurile de dormit. Se prepară alimente specifice, care protejează de rău şi aduc belşug: vărzări, plăcinte cu dovleac, covasa (o fiertură din mălai şi făină de grâu fermentată, uneori transformată în turtă). Se mai spune că în dimineaţa de Ovidenii înfloreşte Iarba fiarelor, o plantă miraculoasă, care înmoaie fierul şi deschide orice lacăt.
În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor ceasului. Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, înnoirea timpului.
Sfântul Andrei, patronul spiritual al românilor, ocrotitorul României
Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Iisus Hristos devenind „cel întâi chemat”. El a predicat în ţinutul Scythia Minor, adică Dobrogea şi s-a stabilit pe teritoriul judeţului Constanţa. A murit martirizat, la 30 noiembrie, anul 60, în timpul Împăratului Nero. Se spune că a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, care de atunci este numită „Crucea Sfântului Andrei”.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ziua de 30 noiembrie, are o semnificaţie deosebită pentru poporul român: pentru că a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre, Sfântul Andrei este considerat patronul spiritual al românilor şi ocrotitorul României.
După cum arată obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie, noua sărbătoare creştină a preluat unele caracteristici ale sărbătorilor anterioare, iar Sfântului Andrei i-au fost atribuite trăsături ale divinităţii precreştine sărbătorite până atunci, personificare divină a lupului, „stăpân al oilor”.
Printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circulă o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus Hristos şi apoi pe Apostolul Andrei. Părintele Ghelasie de la Frăsinei vorbeşte despre o ,,taină” a trecerii dacilor la creştinism păstrată de-a lungul timpului şi transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri.
Tradiţii populare ale nopţii de ,,Sântandrei”
Ajunul zilei Sfântului Andrei este momentul principal al sărbătorilor de înnoire a timpului, moment magic, în care lumea celor văzute se întrepătrunde cu a celor nevăzute. Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi prezenţa haitelor de lupi sunt semne de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorase în continuu, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie la starea simbolică de haos de dinaintea creaţiei.
Se crede că această noapte este cea în care duhurile malefice – în tradiţia populară acestea sunt numite strigoi, moroi şi pricolici – au putere mai mare decât în restul anului şi vin printre oameni să le facă rău. Tot acum este şi momentul să se ia măsuri de prevenire a răului pe care vor să-l provoace duhurile necurate. Se practică acţiuni de apărare pasivă împotriva spiritelor malefice: alimente rituale (turta de Andrei, covasa), ungerea uşilor şi a ferestrelor cu usturoi, ascunderea coaselor şi a limbilor de meliţă.
În tradiţia populară, în noaptea de ,,Sântandrei” oamenii evită să iasă pe uliţele satelor, în casă fiind protejaţi de usturoiul de la intrare şi de candela aprinsă. Băieţii şi fetele organizează o petrecere în timpul căreia vor ,,păzi usturoiul” (care va fi folosit apoi ca leac în timpul anului), iar fetele superstiţioase cred că acum vor afla cine le va fi soţ: un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului (obicei practicat şi cu ocazia altor sărbători: Sânzâiene, Anul Nou, Ajunul Bobotezei). Un alt obicei de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a divinităţii este Bocetul Andreiului.
De Sfântul Andrei, datorită transparenţei între lumi, se dezleagă secrete, se găsesc autorii unor crime, ale unor furturi. Pentru protecţie se mai obişnuieşte să se împrăştie prin curte bucăţi de pâine pentru strigoi, ca aceştia să nu mai intre în casă; se amestecă busuioc în hrana animalelor ori se pune o picătură de aghiazmă în apa acestora; se îngroapă în faţa grajdului un drob de sare descântat, urmând să fie dezgropat primăvara, la Sfântul Gheorghe, când sarea se amestecă în hrana animalelor.
Tot acum se fac previziuni pentru anul următor. Se pun în podul casei 12 cepe, câte una pentru fiecare lună a anului şi se lasă acolo până în seara de Crăciun: cele alterate indică luni ploioase, iar cele care încolţesc, luni favorabile. Pentru fiecare membru al familiei se pune grâu la încolţit: cei al căror grâu creşte înalt şi frumos se spune că vor avea un an bun, cu belşug şi sănătate. Se mai spune că, dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin şi cald va fi o iarnă blândă, iar dacă este ger va fi o iarnă grea.
Lupul în tradiţia dacică
Tradiţia populară menţionează peste 35 de sărbători dedicate lupului (conform lui I.A. Candrea în lucrarea „Iarba fiarelor”). Aceasta arată importanţa lui în tradiţia românească. Imaginea lupului apare pe multe obiecte arheologice şi este considerat simbolul sanctuarelor dacice. Steagul dacilor, balaurul cu cap de lup, este unic în lume. După N. Iorga, steagul dacic nu e „numai un simbol animalic, ci esenţa religiei strămoşeşti”.
Dacii şi-au ales ca totem lupul, cel mai feroce animal din această zonă geografică, singurul care nu poate fi îmblânzit sau dresat, prototip al războinicului înnăscut şi model de demnitate. Ei se identificau cu lupul şi se considerau Fii ai Marelui Lup Luminos – Zamolxis. Mircea Eliade este de părere că dacii se numeau ei înşişi lupi sau cei care sunt asemenea lupilor pornind de la o confrerie războinică numită dacii (lupii).
În antichitate dacii erau cunoscuţi şi sub numele Daoi (daos, în dialectul traco-frigian însemnând lup). După unii autori, acest nume se leagă de rolul dacilor ca Protectori ai Centrului Spiritual al Lumii. O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc. Pelasgii, locuitorii din nordul Dunării de Jos, din Dacia preistorică, erau numiţi de către greci dioi şi erau consideraţi „cei mai vechi oameni de pe pământ”.
Simbolul lupului ca apărător al acestor pământuri nu se opreşte la perioada dacilor. În alte legende se spune că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască în „tărâmurile lupilor” şi că tot timpul a fost vegheat şi ajutat de către Marele Lup Alb.
Legenda Marelui Lup Alb, protectorul ţării
Cândva, în vremuri de demult, un preot al lui Zamolxis cutreiera tărâmurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie şi pentru a transmite dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Spre deosebire de toţi ceilalţi preoţi, fără a fi în vârstă, avea părul şi barba albe ca neaua, iar credinţa şi curajul său erau cunoscute nu numai de Zamolxis şi de oameni, ci şi de fiarele pădurii.
Zeul, impresionat de slujitorul său, îl cheamă la el în munţi pentru a-l servi de aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeaşi hotărâre ca şi înainte. În scurt timp, animalele sălbatice au ajuns să asculte de el şi să-l considere conducătorul lor. Cei mai apropiaţi îi erau lupii, cei care nu avuseseră un conducător până atunci. După un timp, Zamolxis decide că a venit timpul ca preotul să îl slujească în alt fel şi, pentru aceasta îl transformă în cel mai temut şi mai respectat animal: un Lup Alb, mare şi puternic cât un urs.
Menirea pe care i-a încredinţat-o era aceea de a aduna toţi lupii din codrii întru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor. Era de ajuns să se audă chemarea Marelui Lup Alb şi de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră fraţi. Au fost vremuri fericite, în care Dacii şi haitele Marelui Lup Alb au trăit în bună înţelegere ajutându-se unii pe alţii, conduşi cu iubire şi dreptate de Zamolxis şi slujitorul lui devotat, Marele Lup Alb.
Cu puţin timp înainte de marea invazie, romanii reuşesc să sădească în sufletele unor laşi sămânţa neîncrederii faţă de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie. Trădătorii, cuprinşi de frică, încep să omoare toţi lupii ce le ieşeau în cale în speranţa că unul din aceştia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieţii lor.
Lupii, câţi au mai scăpat, fug în inima munţilor şi nu mai vin în ajutorul fraţilor ce îi trădaseră. Lupul Alb şi Zamolxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum dacii vor fi înfrânţi de romani din cauza trădării. Într-o zi , Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară, dacă vrea să rămână lup ori să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, ştiind ce vremuri vor urma, Marele Lup Alb decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ţinutul şi poporul său.
Multă vreme s-a scurs de atunci, dar Marele Lup Alb încă veghează şi aşteaptă trezirea dacilor şi îndurarea Zeului întru iertarea lor. Încă mai speră să vină clipa în care Zamolxis îi va cere să adune din nou haitele pentru a alunga duşmanii, pentru a reclădi vechiul regat Dac, pentru a bucura urechile credincioşilor şi a înspăimânta pe trădători prin urletu-i de luptă, cântul atât de dulce al neîmblânzitului Mare Lup Alb.
Credinţele şi tradiţiile strămoşilor noştri ne pot inspira şi ne pot fi de ajutor în acest prezent frământat în care trăim. La fel ca întotdeauna, planeta şi umanitatea trăiesc în simbioză şi formează împreună un tot. Depindem unii de alţii, suntem legaţi prin fire nevăzute şi cu toţii ne aflăm acum într-o situaţie îngrijorătoare datorată tuturor faptelor rele ale oamenilor. În unitate, ne putem oferi încă o şansă nouă înşine, planetei şi întregii umanităţi prin post şi rugăciune sinceră, umilă şi plină de credinţă în Dumnezeu."
am lipit urechea de pământ şi glasul ei mi-a şoptit tandru:priveşte OM la minunăţia ce naşte energia locului! imaginează-ţi şuba pelasgului peste chipul petrecut în timp al sfinxului, aşează colopul dac peste chipul cioplit de ardoarea unei treceri şi vei înţelege vocea soarelui. să aşezăm normalitatea în frecvenţa trăirilor zilnice. să fim, ca în ziua aceasta, ce se cheamă zi naţională, măcar pentru oclipă, ca un organism, să mimăm adevărata noastră esenţă, cea a unităţii. dacă în lumea aceasta se cheamă că e unitate naţională arunci bucurăşi să privim la cei de lângă noi şi să le urăm din inimă: LA MULŢI ANI!
