luni, 2 ianuarie 2012

AYNI

http://www.yukoishii.com/images/devotion91MD.jpg




un cuvânt, într-o limbă pierdută printre crestele anzilor, acolo unde limba pământului încă o poartă înveşmântaţii în roşu, căci părul lor roşu a aprins galaxii îndepărtate şi visele lor au născut noi şi noi phoenixi pe care îi aşezăm, cruzi şi gata de zbor în fiecare celulă din noi.
în limba quechua înseamnă o formă de ajutor mutual în comunitate , un fel de pay it forward, dar de tipul perpetum mobile. un vis frumos pentru o societate de mâine. o idee, un gând pe care îl poţi pune pe lista de priorităţi, o latură a omului pe care de obicei dezastrele o scot la suprafaţă. dar aşa cum iertarea ar putea mântui lumea într-o clipă, înlocuind sentimentul vinovăţiei cu energia acceptării, la fel ayni ar putea fi răspunsul la dezechilibrul pe care o societate bazată pe energia cinetică a banului o crează în câmpurile existenţei umane.
regăsirea în societăţile ancestrale a acelor puncte de reper care ne vor conduce inevitabil înapoi către NOI.



http://wallpaper.diq.ru/12_~_Heart_Twirl_White.htm




nu e decât o singură treaptă în nuanţele care schimbă culorile de bază dintr-una în alta. o singură treaptă de vibraţie ca să poţi accepta o idee care construieşte în locul uneia care deconstruieşte, să pui conştiinţa înaintea raţionamentului. să primeşti măcar informaţia şi să îţi pui visele în ea, să o rotunjeşti şi să o trimiţi mentalului colectiv pentru a o coace, ca pe o pâine. roadele acestor gânduri sunt seminţele care crează relitatea de mâine.
devine evident şi pentru lumea ştiinţifică faptul că OM-ul este creator, chiar şi inconştient, al realităţii pe care o accesează prin intermediul simţurilor, fizica cuantică demonstrând într-un mod fără echivoc faptul că în lipsa observatorului conştient, care inevitabil este omul, universul este doar o posibilitate, devenind material doar sub influxul de materie luminoasă pe care perfecţiunea ce ne caracterizează, dar pe care am uitat să o manifestăm, o emite. datorită prezenţei tale aici în faţa monitorului, substanţa energo-materială a monitorului devine ceea ce pentru mintea ta e şablonul imaginii, senzaţiei tactile, mirosului, culorii etc. a ansamblului mental simbolic ce îţi apare în mental ca şi monitor.
cuvintele sunt visele gândurilor, rupte în particule esenţiale şi aranjate în formă de undă de către un algoritm mental foarte complex şi desăvârşit, devenind acea unealtă necesară şi suficientă pentru traducerea energiei şi a luminii în sunete. 
dă voie gândului tău să participe, dacă simţi că vrei, la ţeserea acestei matrici de posibilităţi pe care să scrie AYNI.






http://www.wallcoo.net/1680x1050/1680x1050_wallpaper_01_ps/images/1680x1050_Widescreen_Wallpaper_Strange_World_VI_1920_right.jpg








apoi coboară acest gând-intenţie în inimă şi ai să înţelegi. ai să vezi că lupta e întotdeauna numai în interior şi totul e conectat. că totul curge fără formă şi că doar mintea şablonează şi limitează. că infinit e numele tău mic, că oriunde ai ajunge, orice ai face, şi oricum ai face acel lucru contează să trăieşti în el şi el în tine, să iei parte în crearea lui conştient pentru că este parte din tine şi tu parte din el, la fel cum sămânţa minunată a dumnezeului din tine, împreună cu sufletul şi cu corpul tău şi cu frunzele, cu vântul, cu gândul cu parful de stele şi visele şi gradele kelvin şi starea şi cuvântul şi nimicul şi TOT... dar tot nu e decât o călătorie de regăsire. fără lumină, fără întuneric. doar tu încercând limitele propriului infinit. gustând clipa.
gustă visul ayni şi dacă îţi şade bine în inimă dă-l mai departe şi aşează-l practic în viaţa ta să vezi ce minuante ţeseri va naşte sau mergi mai departe şi descoperă ceea ce te face ceea ce eşti. sau pur şi simplu opreşte-te o clipă şi uită-te la oameni şi iubeşte-i. sunteţi minunaţi! toţi! 










fie că eşti mâna destinului sau destinul îţi mişcă mâna către lumina sabiei sau a balanţei nu uita să îţi cauţi visele şi să le faci să prindă aripi, oricât de epică sau lirică ar fi povestea. din cenuşă, phoenixul va renaşte mereu, plăsmuind sentimentul ce se cheamă suflet, purtând eternitatea în infinit. prin iubire.

2 comentarii:

calator spunea...

un 2012 asa cum ti-l doresti..asta iti doresc eu in anul care numai ce a inceput!

Flipi spunea...

mulţumesc
oglindind urări sincere :)